Lasind Birmania in urma

Am hotarit sa scurtam vizita in Birmania de la 4 saptamani la 2 saptamani. Birmanezii sunt de doua feluri - ignoranti sau blazati. Singura diferenta este ca cei din urma sunt foarte bine informati si cunosc alternativele (macar in teorie). In rest, in fond, toti sunt asa cum ii vor generalii dictatori. Orbi sau visatori, dar terorizati de frica si atent monitorizati.

Am discutat cu tot felul de oameni - un student la economie, un calugar budist, un profesor de chimie, un fost profesor universitar acum pensionar si vinzator de orez, o fetita de 14 ani care vorbea foarte bine engleza - toti mi-au dat aceeasi senzatie de neputinta si de nepotrivire cumva. Am renuntat dupa primele zile la obiecivele turistice pure - temple, pagode, muzee, lacuri, munti, minoritati etnice - si am hotarit sa umblu pe strazi si sa intru in vorba cu oamenii. Asta nu a facut decit sa ma amarasca pe zi ce trecea. Senzatiile astea mi-au fost amplificate cind am aflat ca 90% dintre turisti trec prin Birmania parca in niste baloane de sticla total etanseizate la situatia politica.

Nu imi pare rau ca am fost in Birmania. E o lectie invatata. Birmania o sa ma urmareasca peste tot ca o fantoma si nu o sa imi dea liniste pina nu fac ceva care sa aiba vreo urmare cit de mica. Nu se poate sa fi fost acolo si sa ma comport in continuare ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Am vazut cu ochii mei si asta valoreaza de o mie de ori mai mult decit oricite articole as citi sau oricite reportaje as vedea.

Ultimul post despre Birmania de pe blogul meu de calatorie o sa fie insotit de fotografii cu oameni. Pentru ca ei conteaza de fapt cel mai mult. Ei si povestile lor m-au impresionat cel mai mult si m-au pus pe ginduri iremediabil. Va invit si pe voi sa stati un pic sa va ginditi la oamenii astia care nu au gresit cu nimic dar care sunt victimele unuia dintre cele mai imbecile regimuri politice la ora asta. Si asta fara sa se scrie / stie prea multe despre ei...