Trenul circular de la Yangon

Dureaza trei ore si costa un dolar. Poti sa cobori si sa urci din mers. La fiecare statie opreste si porneste cu o smucitura cu care nici macar localnicii nu sunt obisnuiti (rid de fiecare data...). Pleci de la gara Yangon si ajungi tot acolo. Un tren de navetisti care circula din 10 in 10 minute si umple orasul in fiecare dimineata si il goleste seara (Yangon are 5 milioane de locuitori - destul de mare, nu?).

In fiecare vagon sunt banci de lemn asezate cu spatele la peretele vagonului. Astazi nu a fost aglomerat, pentru ca e simbata si ora la care am fost nu e de virf. Cu toate astea, am gasit destul de greu loc si au fost citeva statii unde s-a urcat o gramada de lume cu tot felul de ierburi, cosuri, salate, marfuri, cauciucuri, etc. Imi pot inchipui cum e in timpul saptamanii la ore de virf si prin aprilie-mai cind afara sunt 45 de grade...

Foarte multe mame cu copii, foarte multi vinzatori - nuca de betel, apa, fructe zaharisite, orez expandat, bomboane, calendare, oua fierte, prajiturele, napolitane, ba chiar si pasta si periute de dinti, unghiere, batiste si alte obiecte utile in cazul in care ai un acces de igiena in timpul calatoriei. Lumea isi da coate si te priveste pe furis dar insistent, iar cind le prinzi privirea se fisticesc. Daca le zimbesti, in secunda doi isi arata si ei dintii albi si mici. Unii sunt atit de abatuti si de tristi incit nici nu au puterea sa te priveasca in ochi. Si-asa e extrem de greu sa-ti pastrezi o prezenta discreta. Pina si o amarita de sticla de apa de un litru care costa 50 de bani pentru ei poate fi ostentativa. Ce sa mai vorbesc de ochelari de soare, aparat foto digital etc...

Simt in permanenta in jurul meu pofta de vorba a oamenilor astora, dar in acelasi timp e evident ca o teama imensa le inhiba deschiderea. Mare pacat, pentru ca e un reflex absolut firesc, iar in alte tari asiatice tocmai asta este extrem de atragator la oameni. E foarte frustrant sa ii simti ca si lor le e ciuda ca nu pot vorbi mai mult cu tine...

Seara am mincat la un restaurant indian - samosa, parantha, curry de pui si ceai cu lapte. Foarte foarte foarte bun :) - asta asa, ca sa nu cumva sa fie vreun "post" fara referinte culinare hehehe... Am bagat si un pomelo ca intra bine dupa masa - a, si micul dejun a fost tare dragut (in afara de faptul ca a fost la ora 11 in loc de maxim 9) - papaya, ceai, banana prajita in faina de orez si suc proaspat de mandarine. Sigur, pentru micul dejun exista intotdeauna si varianta hard-core, pentru cine are matze sa duca pina la capat experienta birmaneza - supa acra-picanta din capete de peste.

Miine pornim spre Mandalay, cu un autobuz de noapte care pleaca la ora 16 din Yangon si ajunge la 6 dimineata. O sa fie o siiiiiilent niiiiiight hoooooly niiiiiight foarte atipica. Va doresc tuturor cozonaci si sarmale si colinde si beculetze si capete de peste. A, nu... de-astea o sa am eu...